romania

Se mai fac şi filme româneşti bune

M-a atras trailerul ăsta de prima oară când l-am văzut. Nu mă omor după filmele româneÅŸti, mi se pare că sunt mult prea abstracte, total diferite faţă de realitatea de la noi. Când am văzut “Eu când vreau să fluier, fluier” nu mă gândeam să mai văd prea curând alt film autohton care să-mi placă. M-am înÅŸelat.

Portretul luptătorului la tinereÅ£e e un film lung, are aproape 2 ore ÅŸi jumătate, ÅŸi prezintă miÅŸcarea anticomunistă din munÅ£ii FăgăraÅŸi. AcÅ£iunea urmăreÅŸte un grup, condus de Ion Gavrilă Ogoranu, de-a lungul a mai bine de un deceniu, timp în care sunt vânaÅ£i de armată ÅŸi securitate. La început e un grup de 15, iar la sfârÅŸit rămâne doar Ogoranu, omul (real) pe care securitatea l-a prins după 27 de ani de luptă în munÅ£i. La 2 ore ÅŸi jumătate, filmul e frustrant de lung ÅŸi nu urmăreÅŸte altă acÅ£iune concretă în afară de lupta pentru supravieÅ£uire a personajelor principale – dar fix asta te bagă în atmosferă.

E un film dur ÅŸi adânc. Nu-i pentru oricine – dacă te aÅŸtepÅ£i la The Expendables, varianta cu Sergiu Nicolaescu, mai bine spune pas.

Nu ÅŸtiu mulÅ£i din actorii din film. Liderul grupului e jucat de un tip care seamănă cu Marica, apar la un moment dat Paul “Maximus” Ipate ÅŸi Bendeac, iar unul din membrii grupului e Dan Bordeianu. ÃŽn rest nu i-am mai văzut, dar joacă bine, credibil.

La final, un citat al lui Ion Gavrilă Ogoranu, cu care se începe genericul de sfârşit. Zic eu că spune multe în doar câteva fraze:

În luptă, în munţi, am fost doar răniţi, dar omorâţi niciunul. Ucişi am fost doar când am fost vânduţi. O spun cu durere, vânzarea de frate e o boală naţională, care, dacă nu vom reuşi să ne vindecăm, ne va ucide pe toţi. Nu ne-am făcut iluzii că ni se vor alătura mulţi oameni. Unii n-au venit de frică. Şi ei trebuie înţeleşi. Pe alţii nu-i interesează decât propriul interes. Regimurile se schimbă, profitorii nu.

Despre iPhone 4S, obiectiv

Azi noapte s-a lansat iPhone 4S, noua jucărie de la Apple – cu ocazia asta, zeci de bloggeri au făcut campanie pentru Vodafone, într-o acÅ£iune evident independentă ÅŸi deloc sponsorizată de maximieni. Nu pot să ratez ocazia ÅŸi să nu-mi dau cu părerea despre telefon, lansare, campanie, etc.

ÃŽn primul rând, telefonul. E miÅŸto, e în mod clar o îmbunătăţire a vechiului model, care avea deja un an, dar nu a rupt gura târgului. MulÅ£i se aÅŸteptau să fie daÅ£i pe spate, nerealizând că Apple face asta o dată la doi ani – practic, e foarte greu să scoÅ£i de la un an la altul ceva revoluÅ£ionar. Siri e luată la miÅŸto de toată lumea, imediat după lansare au început să apară site-uri de genul “shit Siri says” ÅŸi toată lumea se întrece să explice în ce fel e de căcat opÅ£iunea asta. Dar o folosesc, întâi ironic, apoi pentru că s-au obiÅŸnuit, apoi pentru că le place. Å¢ineÅ£i minte cum toată lumea lua la miÅŸto iPadul? AÅŸa o să fie ÅŸi cu Siri – fac pariu că în maxim 6 luni ÅŸi concurenÅ£a o să lanseze ceva similar.

More

Unde mă duc în vacanţă?


Se dă zona din harta de mai sus. Practic, am de gând să străbat Transfăgărăşanul şi Transalpina. Ce nu trebuie să ratez pe drum? Ce e de vizitat? Recomandaţi-mi cele mai bune locaţii în zonă, vă rog.

Da' să fie dă firmă

Recunosc, sunt poate prea ataşat de firme de renume. Tind să am încredere în firmele care-mi plac şi să le dau prioritate. Dacă-mi cumpăr ceva, dintre două produse cu preţuri asemănătoare o să aleg firma care îmi gâdilă urechea mai bine, şi poate n-o să mă duc înainte la XingYaoBingDing. Nu e întotdeauna cea mai inspirată alegere, dar în general funcţionează.

În schimb, tind să nu urmez orbeşte o marcă de renume. Nu devin sclavul unei firme, aşa că nu-mi explic următorul fenomen:

Energizant Playboy. ÃŽmi închipui că face ravagii printre… mă rog, cei care rimează cu ravagii. O fi un cârd de pisi care se dă pe spate când vede celebrul iepuraÅŸ, da’ nu înÅ£eleg nici în ruptul capului cum aÅŸa ceva costă mai mult decât un RedBull. Bine, amândouă sunt aceeaÅŸi băltoacă de mâzgă verde, dar totuÅŸi, să dai mai mult pe un brand renumit pentru reviste decât pe unul care e aproape sinonim cu produsul?

Adevăraţii români cu talent

N-am văzut “Românii au talent”. Am auzit doar câteva fragmente, dintre care s-au remarcat niÅŸte băieÅ£i care dansau ÅŸi un puÅŸti care cânta. Åži un nene care dansa ÅŸi cânta. Åži o tipă care dansa. Åži mă gândeam că nu asta reprezintă românii. ÃŽi suspectez pe toÅ£i ăia care au participat că-s moldoveni. Altfel nu-mi explic de ce nu au apărut:

  • Bătrânelul care le ÅŸtie pe toate. Un nene care să stea pe scenă ÅŸi să-ÅŸi dea cu părerea despre tot. TuÅŸeÅŸte cineva în sală? Dă-i cu ceai de muÅŸeÅ£el. Băsescu? Un dobitoc! Da’ ÅŸi ăilalÅ£i sunt dobitoci! Da’ mie cine-mi măreÅŸte pensia?! NiÅŸte dobitoci toÅ£i, băi.
  • ÃŽnjurătorul de Boc. Pfuai, câţi erau în categoria asta. Milioane! Că doar suntem o Å£ară de inteligenÅ£i ÅŸi capabili, unde fiecare dintre noi ar face treabă mai bună decât Boc. … </sarcasm>
  • Femeia cu memorie uimitoare. 18:05 – trei vecini au intrat în scară, cu câte o sacoşă de la Carrefour. Suspectez că au fost la piaţă împreună, am citit pliantele ÅŸi e carnea cu 0.5 lei/kg mai ieftină decât la Plus. 19:03 – Nelu a ieÅŸit la o bere pe bancă, un bagabont.
  • Tunăraciul de cartier. Cea mai spectaculoasă performanţă a showului – omul intră cu un Logan ÅŸi în doar 2 minute îl umple de autocolante, aripi, folii pe geamuri ÅŸi zorzoane în parbriz. Ba chiar are timp să ardă ÅŸi un CD cu manele.
  • SămânÅ£ari-viteză. ÃŽn doar 2 minute, scena e plină de coji, iar publicul e în delir. Moment emoÅ£ionant.
  • CerÅŸit 100m garduri. Totul începe cuminte: puradelul vine pe scenă ÅŸi începe o rugăciune pe melodii. Toată lumea e cu lacrimi în ochi. Partea cu 100m garduri urmează când publicul îşi dă seama de dispariÅ£ia portofelelor.

Ei, ce ziceţi de aşa show?

“…Uau.”