grinds my gears

Dec 7 2010

Mai vedeţi pădurea de copaci?

Unul din motivele pentru care mi-am cam pierdut interesul pentru toată blogosfera şi socialisfera de pe internet este că nimic nu mai pare personal aici. Înţeleg că pentru companii (ziare, televiziuni, firme exclusiv online, câte şi mai câte) e strict o afacere, dar nu înţeleg de ce trebuie să fie pentru toţi.

Uite, să luăm bloggerii drept un prim exemplu. Eu i-aş împărţi în patru categorii:

  1. ProfesioniÅŸtii. Arhi, zoso, VisUrât. Mai sunt, dar aÅ£i prins ideea. Ei fac asta full-time, ei fac bani din blogging ÅŸi te aÅŸtepÅ£i ca o mare parte din ce spun ei să fie axat pe biznis. Te aÅŸtepÅ£i ÅŸi la posturi plătite în care fac o reclamă pe faţă, cu zeci de linkuri, da’ tocmai pentru că te aÅŸtepÅ£i ÅŸi nu eÅŸti surprins parcă nici nu îi condamni. E treaba lor, e jobul lor.
  2. Newcomerşii. Aici aş include o mai mare parte din blogosferă. Sunt ăia care fac ceva bani din blog, dar totul e nou pentru ei, aşa că nu se pricep. Nu ştiu să mascheze o reclamă, nu ştiu să împartă util chestiile pe care vor să le transmită şi chestiile pe care sunt obligaţi să le transmită. Sunt stângaci, sunt lacomi şi sunt slabi.
  3. Aspiranţii. Ăştia sunt cei mai mulţi. Poate câştigă ceva de pe urma blogului, poate nu. Sunt ăia avizi după cifre. Recunosc, şi eu am avut o perioadă în care ştiam statisticile zilnice ale blogului pe de rost. Şi e interesant, perioada aia n-a fost cea mai de succes a blogului. Aspiranţii sunt ăia care vor neapărat să scrie, vor să facă trafic, vor să atragă investiţii, vor să ajungă cei mai citiţi şi bogaţi din domeniul ăsta. Transformă totul într-un subiect de blog, şi de multe ori o fac prost.
  4. Relaxaţii. Ăştia sunt bloggerii care îmi plac. Aici intră cei care scriu de dragul de a scrie, doar pentru că pitong. Nu-i doare de vizitatori, comentarii, pagerank, reclame, rahaturi. Nu, frate, scriu pentru că le place şi aşa vor. Aici i-aş trece pe cei pe care îi citesc în mod constant: Sîrb, Melk, de ce, aiurea, boghi, Radu.

Zău, aş vrea să văd cum renunţaţi să vă vindeţi, cum nu vă interesează traficul, cum scrieţi doar de dragul de a scrie. Sau, în cel mai rău caz, aş vrea să văd cum toată tărăşenia nu se extinde şi la Facebook, că Twitterul e de mult mâncat (din aproape o mie de urmăritori ai mei sunt gata să pariez că aproape jumătate sunt companii).

By Andrei • General • 11 • Tags: , ,

Aug 3 2010

Condamnaţi să fim pacienţi

Citeam o chestie deosebit de ÅŸmecheră, pe cale de implementare ÅŸi la noi – medicamente luate strict pe reÅ£etă. Ceea ce e normal, e un pas înainte în civilizarea românilor. ÃŽnseamnă că obiceiul de zeci de ani al tuturor românilor de a se atomedicamentoÅŸi (da, tocmai am inventat un cuvânt) devine istorie.

Da’ eu zic că în ziua de azi e imposibil de implementat. Åži vă zic ÅŸi de ce, cum altfel decât printr-o poveste:

Eu am fost pacientu’ unei doctoriÅ£e timp de 18 ani. ÃŽntâi mi-a fost pediatru, apoi s-a făcut doctoriţă de familie. Toată familia se înÅ£elegea bine cu ea, iar eu eram vedeta cabinetului oricând mă duceam acolo. Asta în copilărie, că de când a devenit doctoriţă de familie lucrurile s-au schimbat total. Iar ultima oară când am fost acolo…

M-am dus pentru o adeverinţă. Ori pentru şcoală, ori pentru şcoala de şoferi. Am ajuns acolo la 8 fără 10, înaintea tuturor, programul începând la 8. La 10 a ajuns şi doctoriţa, plângându-se toată că n-a vrut câinele să intre în casă după plimbare şi n-a avut timp de cafea. La 11 şi-a terminat cafeaua, dar până acum deja  aveam două gravide în faţă, iar gravidele au prioritate. Fiecare gravidă a stat şi la bârfa de rigoare, aşa că eu am intrat la 12 şi ceva într-o ploaie de reproşuri că am venit abia acum, când ea trebuie să plece acasă.

Åži… Mai bine de 4 ore mai târziu am ieÅŸit cu adeverinÅ£a în mână ÅŸi-o răceală în suflet, după ce-am stat între toÅ£i mucoÅŸii din cartier. Pentru mine a fost ultima oară când am fost acolo, de-atunci am schimbat definitiv doctoru’. Dar, din câte am mai auzit, 90% din doctori aÅŸa sunt.

Şi-atunci, merită să treci prin asta de fiecare dată când stai în curent?

By Andrei • General • 2 • Tags: , ,

Jul 23 2010

Mizerii în prime time

[...] moastele Sfantului Ciprian, dezlegatorul de vraji si alungatorul de farmece, cum il numesc enoriasii.

Madalina Manole a trecut prima data pragul bisericii Zlatari in urma cu o luna. Este locul in care se afla moastele, mai precis mana Sfantului Ciprian despre care se spune ca, inainte de a fi crestin, a fost un mare si puternic vrajitor.

Fragment dintr-o ÅŸtire din seara asta, de pe ProTV. Deja trecem peste cazu’ ei, a fost un om bolnav care a făcut un gest anume. Da’ spuneÅ£i-mi ÅŸi mie, în ce categorie de mizerie se încadrează o ÅŸtire de genul ăsta?

By Andrei • General • 3 • Tags: , , , , ,

Jul 22 2010

Urăsc insectele.

Evident, urmează un articol dur. Are punct în titlu.

În mod clar, cine a inventat insectele mi-a pus un gând rău, încă de acum milioane de ani. Şi cine m-a inventat pe mine nu le-a pus lor gând rău, din moment ce nu pot să arunc cu acid sau flăcări prin fiecare por al pielii atunci când o gâză decide că sunt bun de loc de aterizare.

Insectele sunt cele mai scârboase creaturi de pe faÅ£a, spatele ÅŸi jumate din lateralul pământului. Sincer, în afară de vreo două specii, nu le văd niciun rost ÅŸi nicio utilitate. Åži nici alea două specii nu ÅŸtiu care sunt, da’ am zis să nu fiu rasist cu ele. Da’ merită! Pentru că insectele sunt Å£iganii tuturor animalelor de pe pământ. ÃŽntr-o planetă unde toÅ£i fac câte ceva, insectele stau lângă tomberon ÅŸi put. Åži cerÅŸesc!

AÅ£i văzut vreodată o muscă? D-aia normală, nu verde. Åži nu oricum, ci aflată în mediu’ ei natural, să puteÅ£i sta s-o studiaÅ£i intens. Ei bine, eu am făcut-o de multe ori, când mediu’ ei natural se intersecta cu al meu. Vă zic eu ce fac muÅŸtele: nimic. Zboară într-un haos total, nici musca nu ÅŸtie ce vrea să facă. Vine ÅŸi pleacă de sute de ori din acelaÅŸi punct.

Iar cine-a inventat insectele bag de seamă că a inventat ÅŸi vara. Åži, de-al dracu’ ce-a fost, le-a suprapus. Pentru că, vorba aia, ce haz mai are o caniculă cu 40 de grade la umbră fără un stol de muÅŸte? Åži de ce ne-am bucura de o răcoare de seară fără bâzâitu’ ăla al ţânÅ£arilor?

Da frate, care-i treaba cu ţânÅ£arii ăştia? La muÅŸte înÅ£eleg: bâzzzzzzzzzzzzzzz încontinuu. Da’ ţânÅ£arii, nÅ£ dom’le, noi facem altfel. Te pui în pat, seara, ÅŸi când să adormi liniÅŸtit auzi aÅŸa, încet: iiiii…… iii… IIIIIIIII…. i. Åži pui mâna, te dai jos din pat, … ii …, aprinzi lumina ÅŸi stai cu ochii mijiÅ£i să prinzi un inamic imaginar, care s-a pitit pe undeva prin a cincea dimensiune. Stai 5 minute ÅŸi-l cauÅ£i prin toate colÅ£urile camerei, te convingi că Å£i s-a părut ÅŸi încerci iar să adormi. După care iar, …iii.

De-aia mie nu-mi place să omor direct ţânÅ£ari. Stau noaptea, lângă întrerupător, ÅŸi-i aÅŸtept. Când încep atacu’ îi iau prin surprindere ÅŸi-i prind într-un borcan. ÃŽnainte să-i omor, le bâzâi tare în urechi câteva minute. AÅŸa, să vadă cum e. Câteodată, când prind mai mulÅ£i, eliberez vreo 2, ca să răspândească vorba, să ÅŸtie restu’ că nu-i de glumit cu mine.

Şi ţânţarii nu-s cea mai mare problemă. Puricii sunt de o mie de ori mai enervanţi! Pentru că mie-mi plac animalele.

Ca ăsta.

El era Mar’nică, un căţel ÅŸmecher, frumos ÅŸi leneÅŸ. Dacă mai era ÅŸi deÅŸtept, era fix varianta canină a mea. Ei bine, nu  puteam să mă apropii de el fără să mă umplu de cel puÅ£in 41 de purici diferiÅ£i care începeau să mă roadă. Unii dintre ei ÅŸi înjurau, deci nu mai puteam nici să ies în public de ruÅŸine.

Ca să nu mai zic de celelalte insecte, de care mi-e prea scârbă să amintesc: gândaci, lăcuste, păianjeni, etc (am rugat pe altcineva să scrie). Oricare din ele mă face să sar până-n tavan ÅŸi să urlu mai rău decât cea mai mică ÅŸi plângăcioasă fetiţă dintr-un grup de fetiÅ£e mici ÅŸi plângăcioase. Nu de frică, de scârbă (pentru că frica e pentru laÅŸi; scârba, însă e bărbătească!). Da’ din orice cauză o fi, tot e haios să mă vezi, la aproape 2 metri ÅŸi 0,1 tone, cum Å£opăi ca o gazelă când văd un păianjen uriaÅŸ.

Mă gândesc chiar să pornesc o petiţie prin care să le interzicem. Merge?

Doamne, urăsc insectele.

By Andrei • General • 16 • Tags: , , ,

May 24 2010

Prietenii mei imaginari de pe Facebook

După toate jocurile cu ferme, oraÅŸe, gangsteri ÅŸi pokeri, Facebook revine cu o nouă aplicaÅ£ie genială. Bine, a revenit de mult, dar până acum a reuÅŸit doar să mă enerveze în tăcere. Acum parcă  a căpătat notorietate. Vorbesc, desigur, despre aplicaÅ£ia “Pentru prieteni”, care scoate la iveală secrete nebănuite de câteva săptămâni bune. Practic, dacă intri în aplicaÅ£ie Å£i se pune la dispoziÅ£ie un prieten, ales aleatoriu din lista ta, ÅŸi-o întrebare aleasă la fel de aleatoriu din lista lor de întrebări.

E miÅŸto, în teorie. Da’ deÅŸi a fost făcută de un român, nu a fost făcută pentru români. Pentru că noi nu avem prieteni în lista de prieteni. Nu, noi avem o groază de oameni pe care nu-i cunoaÅŸtem, dar lasă, ei sunt acolo. Åži nu-mi zice că nu-i aÅŸa: tu chiar cunoÅŸti pe toată lumea din lista prietenilor de pe Facebook? Stau ÅŸi mă uit că de multe ori la tâmpeniile de întrebări se răspunde cu “Nu ÅŸtiu”. Åži încarci wallu’ oamenilor cu porcării, practic, dacă n-ai nimic de zis. Iar întrebările, pe lângă câteva care chiar sunt ok ÅŸi merg, sunt de genul:

  • De ce crezi ca nu iti raspunde X la telefon? - Poate pentru că eÅŸti la fel de enervant la telefon ca ÅŸi pe Facebook. Doar o idee. ÃŽn orice caz, cu asta n-o să-l faci să-Å£i răspundă.
  • Ai fost vreodată cu X în Basarabia? – Da, sigur, toÅ£i românii se duc cel puÅ£in lunar în Basarabia. ÃŽn perechi de câte doi.
  • Când s-a tuns ultima oară X? – Haha, ce original. Pe picioare, eventual.
  • Crezi că X a căzut vreodată pe scări? – Da. Dar sunt mai curios de câte ori a dat maÅŸina peste el.
  • ÃŽl urăşti pe X? – Iar modul potrivit de a i-o spune e fix ăsta. Mă întreb de ce nu îi trimite lumea d-astea lu’ Boc.

Hai că poate, totuşi, exagerez. Ia să intru şi să bag în seamă un prieten!

Mda.

By Andrei • Scrise de mine • 11 • Tags: , ,

1 2 3 4 5 6 7