Aug 26 2009
Pe la OMV
După cum ziceam într-un post anterior, am o groază de ghinioane când vine vorba de maşină; o să le pun în ordine pe viitor, când s-or mai potoli. Ultimul în lunga listă l-am păţit zilele astea.
Duminică, mai exact. Mă duc la benzinărie, deschid uşiţa de la rezervor, şi rămân perplex: capacul de la buşonul de benzină lipsea. Primul meu gând a fost că cineva l-a furat. Dar nu – uşiţa nu era forţată, maşina nu stă niciodată descuiată (pentru că sunt maniac, şi verific şi de 5 ori dacă am încuiat-o). Încep apoi să-mi refac paşii – ultima oară când am umblat la capac a fost când am pus benzină, la OMV-ul de lângă Apaca (şi din câte ţin minte, n-am pus eu, ci un nene de acolo). Un scurt popas la un Lukoil, cumpăr un capac de plastic, universal (o prostie, dar o prostie mai bună decât nimic), şi mă duc glonţ la OMV.
Acolo dau de un tip. Un angajat. Şi-i zic problema mea, ce am pierdut, îl întreb dacă au un loc unde se adună obiectele pierdute. Mă roagă să-l aştept, pleacă 10 minute, după care revine şi îi explic din nou problema. Urmează dialogul:
- Daţi-mi bonul de benzină.
- L-am aruncat, deh, nu le ţin atâta timp. Da’ pentru ce?
– Să verific la casă dacă l-aţi lăsat acolo, să-i ziceţi colegului că îl lăsaţi.
- Adică să-i zic că urmează să îl pierd acolo şi să aibă grijă de el cât îl pierd.
– Da. Că nu stau să mă uit pe cameră, cine ştie când aţi venit.
- Marţi, ora 7 seara.
– Da’ nu… Mai uşor era cu bonu’. Aşa e mai greu… Cine ştie…
Moment în care l-am lăsat în pace. În concluzie, cumpăr capac. Original, eventual, că între timp mi-am luat o prostie din plastic, d-aia universală.
Azi dimineaţă, altă benzinărie, tot OMV. Pustiu, în afară de mine şi un tip care era în faţa mea la coadă. Plăteşte, pleacă, eu înşir ce-am de luat în faţa casei, zic omului pompa… Deodată POC! Mă-ntorc şi-l văd pe tipul din faţă care se dezlipea de uşile glisante, rearanja un raft şi îşi cerea scuze.
Absolut toată lumea din magazin a început să râdă – vreo 4 angajaţi şi eu. Am râs cu lacrimi, şi atunci, şi 2 ore mai târziu când mi-am adus aminte. Uite cum ghinionul altuia te înveseleşte… Poate dacă eram eu în locul lui intram în pământ de ruşine, dar şi râdeam cu aceeaşi poftă acum.
Comentarii recente