Jan 6 2011
Anti-furt pentru iPhone
Jan 4 2011
Aventuri la KFC
Sunt pe un regim foarte simplu: pot să mănânc oricâtă conopidă şi oricât spanac vreau. Funcţionează de minune. N-am luat nicio înghiţitură până acum. Alţii, însă, sunt pe alte regimuri, bazate exclusiv pe fast food. Deh, am văzut deja cum toată capitala se înghesuia ghiolbăneşte la KFC de Crăciun.
Prin noiembrie, înainte de sezonul sarmalelor, am dat şi eu o fugă la KFC. Acolo, din tot puhoiul de lume, un singur nene ieşea în evidenţă. Se răsfirase pe un scaun, iar şuncile-i se revărsau majestic, de ar mai fi ocupat câte un scaun în fiecare parte. Omul nostru avea 5-6 straturi de ceafă, vreo două de fălci şi câteva burţi, de rezervă. În faţa lui, pe masă, stătea triumfătoare cea mai mare găleată cu mâncare pe care am văzut-o vreodată. Cred că era găleată pentru o familie de moldoveni (adică mare, ca să nu fiu prea subtil), pe care omul o devora de unul singur. Nevasta şi copilul şedeau de-a stânga şi de-a dreapta lui, fiecare cu câte o porţie normală de haleală.
Surprinzător, dar trecând pe lângă el pe drumul spre tejghea nu mi-am pierdut pofta de mâncare. Am comandat, am luat şi m-am întors la masă. Aş zice că, din coincidenţă, m-am aşezat lângă nenea de mai sus. Dar ar fi fost greu să nu stai lângă somalez, din moment ce ocupa aproximativ un sfert din întregul ţarc mall spaţiu. Aşa că, cu sau fără voia mea, aveam vedere directă la planeta Jupiter.
Omul nostru mânca şi vorbea. Băga câte o aripă de pui întreagă în gură şi reuşea, totuşi, să vorbească pe lângă ea. Era uimitor. După câteva minute pline de uimire, troaca s-a terminat, porcul a fost adăpat şi a fost vremea să plece.
Şi dă-i şi chinuie-te să te ridici, nene. Dă-i şi transpiră, lucrează, forţează-te, când deodată POC! Scaunul se rupe sub cele câteva sute de kile ale flămândului. De fapt, nu s-a rupt, ci picioarele de metal s-au îndoit sub greutatea lui. Şi aici nu mai exagerez.
Deodată, cu o graţie demnă de-o gazelă, omul se ridică brusc, se uită mirat la grămada de fiare contorsionate de sub el şi exclamă scârbit către familie:
Ce să-i faci… Chinezării!
Dec 27 2010
Un Crăciun fericit
Am tot lipsit de pe blog, așa că vă urez ”Sărbători Fericite” cu o ușoară întârziere. Sper că ați petrecut acasă, cu familiile, sau pe la munte/mare/câmpie. Și sper că ați lipsit de prin orașe. Dacă da, bine ați făcut, fin’că așa arăta ieri cel mai mare mall din țară:
Dec 16 2010
Noua modă de împopoţonat oraşul
Când eram mic, se atârnau beculeţe prin oraş. Erau naşpa, multe erau arse, dar aveau farmecul de sărbători. Acum, se pare că primarii au descoperit puterea beculeţelor la tub şi îşi exersează creativitatea pe unde apucă. Aşa că o intersecţie obişnuită arată aşa:
Ah, spiritul Crăciunului – o sculptură (?!?) abstractă şi luminoasă.
Comentarii recente