Scrise de mine

Putem noi, ca oameni…

…să nu ne ofticăm când câştigă cineva la Românii au Talent?

Recunosc, tipul care a câştigat anul ăsta e mai bun decât cel de anul trecut. Dar erau alţii mai buni – eu ţineam cu Krem, omul care ştie să facă show. N-a fost să fie, înaintea lui au ieşit un scamator, un dansator (bun!) şi un tip care rezolvă integrame, parcă. Un pic de matematică ne arată că oricine ar ieşi, lumea n-o să fie mulţumită. Şi dacă ai 30% din voturi, 70% din lume n-o să fie mulţumită că ai luat cecul. Chestia asta e normală în showuri de genul ăsta.

Ce m-a nemulţumit pe mine a fost faptul că Gog a fost promovat în exces de către Pro TV. Ăla a fost adevăratul spectacol de “mentalism” şi ăla i-a adus premiul. A fost băgat în faţă, înaintea tuturor. Pe tot parcursul celor patru ore de emisiune prezentatorii şi juriul au tot strecurat numele lui la fiecare ocazie – nu zic că nu e uman să ai un preferat, doar şi eu am avut, da’ măcar nu mai ai pretenţia de obiectivitate.

Uite ce m-a deranjat pe mine la tot showul de vineri seară – la aproape fiecare concurent, la fiecare concurent care avea şanse reale la titlu, regizorii s-au chinuit să strecoare cadre cu bannerele lui Cristian Gog. Nu erau toţi la grămadă, puteau să le evite foarte uşor. Mie mi s-a părut o chestie evident intenţionată. Părerea mea.

More

Karma

Eu sunt omul care crede in karma instantanee. Daca faci lucruri cu intentie buna, or sa ti se intample lucruri bune. N-o duc la nivel de religie, dar in general tin cont de asta. Din cand in cand mi se intampla cate ceva care imi intareste convingerile.

Azi dimineata m-am suit in tramvai, ca in orice alta zi. Pregatesc cartela pentru “compostat”, urmarit ca de obicei de privirile ciudate ale celorlalti pasageri, incat uneori ma simt de parca sunt singurul care da bani pe bilet. Doar ca de data asta biiip, cont zero. Bun, ori merg pe blat, ori cobor la prima si incarc cartela. Am sovait putin – de 5 ani de cand sunt in Bucuresti n-am vazut niciodata cum arata un controlor – dar am zis sa fiu corect. Am coborat, am umblat dupa toneta, mi-am incarcat cartela si am asteptat alt tramvai. Cu o statie inainte de destinatie, surpriza! Cinci controlori se urca in vagon si vin glont la mine.

Si-atunci… Sa nu ma simt bine ca am intentii bune?

Un gand despre ACTA

Nu mai sunt de ceva vreme la curent cu tot ce se intampla in online, dar din cand in cand imi mai atrage atentia cate ceva. Acum, de exemplu, mi se pare ironic cum toata lumea a sarit ca arsa cand a intrat in discutie ACTA – mai ales bloggerii. Adica, pe de-o parte, daca un blogger vede ca i s-a luat o poza sau un text fara sa mentioneze Sfanta Sursa, apai ala e un nemernic si merita sa moara! Dar daca nu mai poate sa se laude cu cele 500GB de torrente fara sa se uite peste umar, atunci traim intr-un stat comunist si Basescu e de vina!

Ironic. Just my $0.02.

Bancul lunii

L-am spus aproape tuturor în ultimile săptămâni, aşa că nu-l mai ţin secret:

Lângă un lac era un afiş mare cu “PESCUITUL INTERZIS”. La nici 2 metri de afiş trecea un nene cu doi peşti într-o găleată. Paznicul lacului, vigilent, îl opreşte imediat:

- Dom’le, nu vezi că e pescuitul interzis? Amendă 10 milioane!

- Stai dom’le, n-am pescuit peştii ăştia, sunt animalele mele de companie. Dimineaţa îi aduc aici, le dau drumul prin lac să se plimbe, după care fluier după ei şi sar înapoi în găleată, să plecăm acasă.

Paznicul, evident, nu-l crede, aşa că omul îl ia pentru o demonstraţie practică. Ajung la lac, peştii sunt aruncaţi în apă, iar paznicul întreabă triumfător:

- Ia, acum cum fluieri să vină peştii înapoi în găleată?

More

Salutări fanilor!

Săptămâna trecută povesteam cum am frânt inima unui pescar amator. Ei bine, se pare că cineva acolo, sus, mă citeşte şi şi-a propus să facă dreptate în lume. La fix o săptămână după întâmplarea din postarea cu poliţistul am plecat spre munte. Pe la jumătatea drumului, m-am întâlnit cu un fan care a ţinut morţiş să-mi ceară un autograf.

Amabil cum sunt, m-am conformat. Vestea că sunt plecat în lume s-a răspândit repede, şi ceva mai încolo am mai dat de un fan, ofticat că el n-are autograf.

Mă bucur să văd că sunt atât de popular, dar vă rog, pe viitor hai să ne vedem în împrejurări mai puţin costisitoare.

În altă ordine de idei, aş dori să mulţumesc poliţiei pentru vigilenţa cu care au grijă de cetăţeni, asigurându-se că maniacii care îndrăznesc să meargă cu 10-20 km/h mai repede prin câmp deschis sunt aspru pedepsiţi. De când s-au pus pe aplicarea legii doar nemernicii ăştia mai fac tâmpenii prin trafic, doar nu există un site plin cu filmări cu nereguli, în timp ce poliţia rutieră e depăşită şi nu face nimic.