Păzea, te urmăreşte telefonul

Mare tam-tam s-a făcut în ultimile săptămâni pe baza faptului că iPhone (şi androizii, din câte am înţeles) înregistrează locaţiile pe unde te-ai umblat. Trecem peste faptul că incapabilii de prin mass-media au făcut din asta noua gripă porcină, şi ne abţinem să facem alte comentarii.

Vreţi să vedeţi ce mi-a înregistrat mie telefonul? Hai, că mă-ndur şi vă arăt o parte.

Aşa arată în Bucureşti. M-am dat de gol, nu-i aşa? Acum oricine poate să afle că… am fost în Bucureşti. Trecem peste faptul că sunt zone foarte active unde nici n-am umblat, iar în apropiere de casă zici că nici n-am trecut. Trecem şi peste faptul că îmi apar buline prin Buzău, Brăila şi alte oraşe unde n-am fost în viaţa mea. Şi întreb: cum vă puteţi folosi de asta? E chiar aşa dezastruos? Poate-mi scapă mie gravitatea situaţiei, sau poate nu mă ştiu cu musca pe căciulă şi de-aia nu mă deranjează, dar e chiar aşa subiect de speriat?