Îmi deschid afacere

Motivul pentru care scriu din ce în ce mai rar pe blog este că sunt foarte ocupat cu detaliile afacerii pe care urmează să o lansez în cel mai scurt timp. Vă garantez că aşa ceva nu s-a mai întâlnit în lume, darămite în România. Este o idee total revoluţionară, imposibil de copiat de către alţii care ar vrea să mi-o fure. Va putea fi aplicată oriunde, din capitală până în cel mai îndepărtat colţ de câmp. Din moment ce procesul de patentare a detaliilor s-a încheiat, îmi permit să vă dau detalii. Iată, deci, afacerea mea:

Să presupunem că eşti agricultor, e vară, iar recoltele tale sunt arse de soare din ce în ce mai rău, punând în pericol tot profitul pe anul ăsta. Sau să presupunem că trebuie să te eschivezi de la o ieşire la grătar, pentru că vrei să stai în casă pentru a face un goblen. Sau, pur şi simplu, eşti emo şi nu-ţi place soarele, pentru că e un arogant.

Ia uite-l! Afurisitul!

Ei bine, aici intervin eu! Pentru o sumă absolut modică, de ordinul sutelor de euro, eu te voi scăpa de toate neplăcerile cauzate de soare şi de vremea bună. Da, pentru prima oară în istorie, un om poate schimba vremea! Eu mă pot juca cu forţele naturii după bunul plac, şi aleg s-o fac spre binele tău! Şi pentru că sunt în totalitate sigur de metoda mea şi de faptul că nimeni nu mai poate obţine aceleaşi rezultate, voi divulga şi metoda prin care pot să-l fac pe Zeus să pară un mic copil:

E simplu. Îmi spăl maşina acolo unde vrei să se schimbe vremea. E garantat şi testat de-a lungul anilor! Numai în ultimile două săptămâni am avut un succes fantastic, reuşind să schimb vremea din soare şi cald (chiar şi +20 grade) în zăpadă de 10 centimetri, viscol, frig şi mohorât în doar câteva ore! E garantat! Numai eu pot să arunc banii de spălare pe geam, înlăturând curăţenia impecabilă şi înlocuind-o cu straturi peste straturi de jeg!

În imaginea de mai sus, două straturi de jeg. Imagine neprelucrată din timpul lucrărilor.

Aşadar, nu ezita, apelează acum, efect garantat!*

 

 

*Nu garantăm efectul.