Epopeea Orange

Zic dinainte: nu am o problemă cu Orange, sunt perfect conştient că se putea întâmpla şi-n altă parte, chiar mai rău. Da’ tot mă roade.

În noiembrie mi-am făcut abonament la portocalii, treij’ de euro, ăl de iphone. La activare mi s-a cerut să plătesc în avans abonamentul pe 3 luni. Toate bune şi frumoase, s-a activat, uăi ce telefon, ce tare e reţeaua, ia uite cum nu-mi mai pică apeluri, hă, 300kb/s pe net (în caz că sunt subtil: Cosmote suge în comparaţie cu Orange).

Boon, ş-apoi începem. Se emite prima factură. Ai de plată x. Stai coane, nu trebuia să se scadă din măgăoaia aia de taxă? Păi nu, stai, că ăla e de fapt depozit, şi o să poţi peste 6 luni. Când mă duc să plătesc, aflu că de fapt chiar e ce ştiam eu că e, doar că a fost înregistrat prost.

Ştiţi genul ăla de bancuri în care iepuraşul vine a doua zi, şi a treia zi, şi a patra zi, până cineva îi înfige ceva în cur? Eh, în povestea noastră eu eram iepuraşul, iar curul ce cerşea înfipt nu era al meu. Din decembrie am tot sunat, am povestit de mi s-a urât, şi de-abia ieri am aflat un răspuns concret: o să se rezolve în februarie. Acum c-a trecut, n-am să reproşez celor de la Orange decât proasta comunicare între departamente. Şi răspunsurile din callcenter de genul “ştiu că aţi mai povestit de opt ori, da’ trebuie să scriu eu aici“.

Bonus: mi-au cerut la un moment dat mail. Le-am dat mail de pe adresa din dreapta, apoi, aşa cum mi-au cerut, sun să confirm.

Piţi din callcenter: Şi de pe ce adresă aţi trimis?
Eu: andrei arond măguleanu punct com.
Piţi: ăăăă….
Eu: Fără “ă”. Fără diacritic. Maguleanu.
Piţi: … sigur nu e yahoo?
Eu: Sigur.
Piţi: <pauză> … sigur nu e gmail?