Cum călcăm legea în picioare

Noaptea se găsesc greu locuri de parcare. Greu, atenţie, nu deloc. Aşa că toţi ciobanii parchează pe unde apucă, iar dimineaţa majoritatea pleacă, lăsând în urmă doar câţiva bezmetici. Ca tipul de mai sus, care zici că parcase în mijlocul drumului. Şi sunt sigur că dacă se trezea cu maşina ridicată avea aceeaşi reacţie: poliţia e de căcat, eu sunt o victimă. Tot azi, un nene zbiera de zor la doi poliţişti care au îndrăznit să-i dea amendă pentru că şi-a uitat actele acasă. Şi nu-nţeleg de unde revolta asta.

Frate, atunci când încalci legea îţi asumi un risc. O mai fac şi eu, chit că rar: dacă depăşesc viteza o fac pe riscul meu – dacă prind radar, plătesc. Dacă mă sui în autobuz fără bilet, din nou, ştiu că e posibil să suport consecinţele. Şi dacă mă prinde organu’ de control, aia e, plătesc.

Aşa că nu-nţeleg unde e loc de scandal. “5 milioane amendă? Am copii acasă!” Aşa, prietene, şi? Ai tras un loz şi de data asta n-a ieşit. Cine ştie de câte ori ai mai tras acelaşi loz şi-ai plecat rânjind acasă.

Nu credeţi că e timpul să se mai aplice şi la noi legea? Să nu mai plecăm urechea la scuze?