BOC E COMUNIST ŞI NAZIST ŞI SPER SĂ MOARĂ

Sunt oarecum apolitic. Nu mă interesează să câştige unul sau altul, sau vreun partid anume. Cel mult mă interesează să piardă PSD-ul. Aşa cum văd eu lucrurile, toţi politicienii sunt mai mult sau mai puţin la fel: intră în politică să facă bani, să facă şi ceva bun pentru ţară, dar se pervertesc repede şi uită ce au vrut. PSD-ul e un animal aparte, care se hrăneşte în mod special cu rânjete ilieştene, şi nu cred c-o să se schimbe prea curând. În rest, acelaşi procentaj de uscăciuni în fiecare partid.

Şi-acum să trec la subiect, că probabil asta aştepţi. De luni întregi văd încontinuu un număr prea mare de oameni care dau din gură pe internet. Da, ştiu, ăsta e sportul naţional, să te dai cunoscător. Şi văd lumea – de la puştani de 14 ani la şmecheraşi de 30, toţi care sunt atât de politicieni încât s-ar numi bulevarde bucureştene după ei, toţi urându-l din suflet pe Boc. Şi cu cât îi văd mai înverşunaţi, cu atât Boc îmi pare mai simpatic.

N-aş avea nimic împotrivă dacă toţi s-ar rezuma la “bă, ce decizie tâmpită“, sau alte remarci de genul. Nu, frate, noi trebuie să fim extremişti: “SPER SĂ MOARĂ BOC CU TOATĂ FAMILIA LUI ŞI APOI SĂ I SE CONSTIPE VECINII”. Serios, frate? Doar mie mi se pare exagerat?

Nu ştiu dacă a fost asta prin ştiri, dar e criză, în mă-sa de treabă. Iar Boc de capul lui n-a făcut-o. O mai fi făcut şi greşeli, dar în niciun caz n-a cauzat criza. Şi – surpriză – dacă ăilalţi voiau să-l dea jos, îl dădeau şi pe el şi pe Băse de mult timp, dar nu vor. Nu, opoziţia se rezumă la aruncat cu căcat şi aşteaptă să treacă criza, după care o să iasă la atac. Nimeni nu vrea rolul ingrat de-a fi înjurat de toţi, de la politicieni, jurnalişti, la femeia de servici.

Dar, pe de altă parte, poate greşesc în ce priveşte ultima parte. Nu greşesc, în schimb, când observ trendul tâmpit de a înjura un om şi a-i dori moartea prosteşte, iar majoritatea care gândesc şi vorbesc aşa sunt mai puştani decât mine. Şi hai c-am avut cu toţii 18 ani, ştim că nu eram atotcunoscători atunci.

Da’ mă rog, e la modă să fim extremişti, cu riscul de-a părea idioţi.