Ne pregătim de dezastre

Azi dimineaţă în Ploieşti era mare zarvă. Pe la 11 a început să urle o sirenă, de-aia care anunţă de obicei dezastre sau atacuri aeriene. După vreun minut de zgomot am început s-o filmez (se vede prost, că aifoanele nu ştie să filmeze, dar sunetul contează):

Repede un sărci şi-am dat de un articol dintr-un ziar care explica totul:

Marţi, 21 septembrie, între orele 11 – 12, în Ploieşti se va desfăşura un exerciţiu de alarmare publică, intervenţie şi evacuare.  Astfel, la orele 11.15, prin sirena electronică şi sirenele electrice se va transmite semnalul „ALARMĂ LA DEZASTRE”, care se compune  din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. În zona centrală a municipiului se va interveni pentru limitarea şi înlăturarea efectelor unor situaţii de urgenţă şi pentru  evacuarea  personalului care îşi desfăşoară activitatea în Palatul Administrativ. La orele 11.45, prin sirene se va transmite semnalul “ÎNCETAREA ALARMEI”, care se compune  dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.

Şi-atât. Un paragraf dintr-un ziar local. Nu tu reportaje (decât acum, după eveniment), nu anunţarea eficientă a lu’ popor. Cu toate că e ok câte un astfel de exerciţiu, parcă trebuia mai mediatizat.