Caritate în stil spam

Se dă situaţia de mai sus. Un domn G. a donat 2.000 euro pentru fiecare tipă care s-a tuns scurt. Gest lăudabil, mai ales din partea fetelor, dar toată treaba îmi miroase a spam răsuflat de pe messenger. D-ăla gen:

Copilul meu, Vincenţiu Eusebiu Valeriu Domingo, are cancer la o bătătură şi trebuie operat. Yahoo!, MSN, Google şi tanti Rodica au acceptat să doneze câte un cent pentru fiecare mass. SCZ AŞA L-AM PRIMIT ŞI EU DA MAI DEPARTE DAK AI INIMĂ

Adicătelea, undeva, un mic Vincenţiu Eusebiu stă cu o boală. Şi vine maică-sa şi-i spune: puişor, îmi pare rău da’ nu putem să te salvăm, azi nu s-a tuns nicio bloggeriţă. Frate, dacă tot ai bani şi te pui pe fapte bune, nu tre’ să bagi şi questuri mai ceva ca-n World of Warcraft. Ce urmează? 5.000 euro pentru fiecare blogger care acceptă să aibă hemoroizi timp de un an?