Apr 19 2010
Imprudenţa la volan costă!
Ştiu că trebuie să fii atent când conduci, chiar ştiu. Şi de obicei sunt, chiar şi-acum am fost. M-am pregătit pentru drum: sticla de apă rece lângă mine, CD-ul cu muzică proaspăt selectată, handsfree-ul de la telefon, totul părea în ordine. Dar totuşi, imediat ce am băgat cheia în contact am simţit un fior pe şina spinării şi am ştiut că ceva rău se va întâmpla. Premoniţie, gând rău, nu ştiu ce-a fost, dar vă jur că am simţit ceva!
Eh, ştiindu-mă cu musca pe căciulă, am mers potolit tot drumul – lumea mă depăşea, eu stăteam cuminte pe banda mea, în limita legală a bunului simţ. Şi totuşi, sentimentul pe care l-am avut la început nu-mi dădea pace. Au trecut câteva zeci de minute, în care m-au trecut toate apele.
Până la urmă am clacat. Mi-am zis că orice mi-e destinat se va întâmpla oricum, aşa că n-are rost să mă împotrivesc! Am prins drumul liber cât vezi cu ochii şi-am călcat-o. Acul urca, eu mă simţeam din ce în ce mai mult în elementul meu, depăşind maşină după maşină aproape la fel de repede ca şi pe bornele kilometrice. N-am avut, totuşi, curajul să continui mai mult de câteva minute.
Şi tocmai când am revenit la starea mea de moleşeală, tocmai când mi-am zis că sunt în siguranţă, atunci s-a întâmplat. Atât de repede, atât de brusc, încât nu am avut ce să fac.
.
.
.
.
.
.
Ce pot să spun… M-a costat scump. La cât e litru’ de benzină în ziua de azi, mai mai să-ţi vină s-o împingi tot drumu’. Sau măcar să nu te-nfigi în ea şi să consume cât tiru’.




Apr 19, 2010 @ 16:28:44
Mi-a placut ca ai dus articolul in punctul culminant si apoi…am descoperit total altceva
Cat despre pretul benzinei, sunt inca socat.
Apr 19, 2010 @ 20:13:45
hahaha buna asta
Apr 19, 2010 @ 21:17:47
ne-ai facut, ai 1-0
Apr 20, 2010 @ 14:54:12
Frumos!