Feb 23 2010

Băncile, part 2

Ziceam săptămâna trecută de bănci şi angajaţi idioţi şi vă dădeam exemplul tipei de la BRD. Cred că în perioada respectivă am fost ales (am câştigaaat, mihaeladragosteamea) să fiu luat la întrebări aiurea.

Fix a doua zi după treaba cu BRD-u’ mă sună o tipă de la Bancpost. Îmi căuta un vecin, pe nea Cutărescu. Familia Cutărescu era cam cea mai amărâtă de prin bloc, până acum câţiva ani, când au dat de bani, din senin. Nu ştiu de unde, nu mă interesează, cert e că din ziua aia tanti Cutărescu a început să poarte blănuri, tatăl a-nceput să şadă mai mult la câte-o ţigară pe balcon, junioru’ schimba telefoane ca pe şosete, iar fiecare geam al casei li s-a împodobit cu un afiş cu Iliescu. N-am nimic cu oamenii, chiar m-am bucurat pentru ei. Dar din aceeaşi perioadă nici un membru al familiei nu mai saluta pe scară, nu mai răspundea la salut şi trecea pe lângă tine de parcă erai invizibil.

Mă sună, deci, tipa, întrebând de ăştia. Da, îi cunosc, îmi sunt vecini. Îmi cere apoi – politicos, ce-i drept – să le transmit un mesaj. Acu’, eu n-am vorbit cu ei de ţâşpe ani, aşa c-o refuz, scuzându-mă la fel de politicos. Doar că ce-a urmat…

Tipa: De ce?
Eu: Păi… Pentru că nu pot, nu-l cunosc pe om.
Tipa: Am înţeles, nu vreau să vă deranjez. Puteţi să-i scrieţi o scrisoare şi să i-o lăsaţi la cutie?
Eu: Nu… Nu vreau să mă implic…
Tipa: Da’ ce, nu ştiţi la ce apartament stau?
Eu: Ba da, da’ nu am tangenţe cu omul, repet – nu vreau să mă implic.
Tipa: Atunci vă rog să-i transmiteţi un mesaj.

Şi-a mai continuat cu insistenţe, de parcă îi era imposibil să priceapă că nu vreau. După ce a priceput, într-un final, a-nceput să-mi ceară detalii. Da’ ce, cum, cât.

După ambele faze cu băncile am început să-mi pun serios problema – cumva ăştia angajează martori ai lui iehova?

By Andrei • Scrise de mine • 3 • Tags: