Aug 26 2009
Pe la OMV
După cum ziceam într-un post anterior, am o groază de ghinioane când vine vorba de maşină; o să le pun în ordine pe viitor, când s-or mai potoli. Ultimul în lunga listă l-am păţit zilele astea.
Duminică, mai exact. Mă duc la benzinărie, deschid uÅŸiÅ£a de la rezervor, ÅŸi rămân perplex: capacul de la buÅŸonul de benzină lipsea. Primul meu gând a fost că cineva l-a furat. Dar nu – uÅŸiÅ£a nu era forÅ£ată, maÅŸina nu stă niciodată descuiată (pentru că sunt maniac, ÅŸi verific ÅŸi de 5 ori dacă am încuiat-o). ÃŽncep apoi să-mi refac paÅŸii – ultima oară când am umblat la capac a fost când am pus benzină, la OMV-ul de lângă Apaca (ÅŸi din câte Å£in minte, n-am pus eu, ci un nene de acolo). Un scurt popas la un Lukoil, cumpăr un capac de plastic, universal (o prostie, dar o prostie mai bună decât nimic), ÅŸi mă duc glonÅ£ la OMV.
Acolo dau de un tip. Un angajat. Şi-i zic problema mea, ce am pierdut, îl întreb dacă au un loc unde se adună obiectele pierdute. Mă roagă să-l aştept, pleacă 10 minute, după care revine şi îi explic din nou problema. Urmează dialogul:
- Daţi-mi bonul de benzină.
- L-am aruncat, deh, nu le Å£in atâta timp. Da’ pentru ce?
– Să verific la casă dacă l-aÅ£i lăsat acolo, să-i ziceÅ£i colegului că îl lăsaÅ£i.
- Adică să-i zic că urmează să îl pierd acolo şi să aibă grijă de el cât îl pierd.
– Da. Că nu stau să mă uit pe cameră, cine ÅŸtie când aÅ£i venit.
- Marţi, ora 7 seara.
– Da’ nu… Mai uÅŸor era cu bonu’. AÅŸa e mai greu… Cine ÅŸtie…
Moment în care l-am lăsat în pace. În concluzie, cumpăr capac. Original, eventual, că între timp mi-am luat o prostie din plastic, d-aia universală.
Azi dimineaţă, altă benzinărie, tot OMV. Pustiu, în afară de mine ÅŸi un tip care era în faÅ£a mea la coadă. PlăteÅŸte, pleacă, eu înÅŸir ce-am de luat în faÅ£a casei, zic omului pompa… Deodată POC! Mă-ntorc ÅŸi-l văd pe tipul din faţă care se dezlipea de uÅŸile glisante, rearanja un raft ÅŸi îşi cerea scuze.
Absolut toată lumea din magazin a început să râdă – vreo 4 angajaÅ£i ÅŸi eu. Am râs cu lacrimi, ÅŸi atunci, ÅŸi 2 ore mai târziu când mi-am adus aminte. Uite cum ghinionul altuia te înveseleÅŸte… Poate dacă eram eu în locul lui intram în pământ de ruÅŸine, dar ÅŸi râdeam cu aceeaÅŸi poftă acum.
