Above Average Cel mai celebru blog din blocul lui.

Piraţii români fac ravagii în fiecare zi de luni, după ce apar serialele la tv peste ocean. Piraţii somalezi, în schimb, nu ţin cont de ziua săptămânii şi răpesc nave pe unde apucă, de obicei prin Somalia. Unul din cei mai celebri “lideri” ai piraţilor somalezi, Mohamed Abdi Hassan, a făcut sute de milioane de dolari din jobul ăsta, ajutat şi de guvernul somalez, cu care se pare că avea o relaţie fructuoasă. Ei bine, norocul a dat peste somalezul nostru când a aflat că urmează să se facă un film despre viaţa lui în Belgia.

Când eşti pirat şi afli că urmează să se facă un film după aventurile tale, ce faci? Dacă eşti Mohamed al nostru, atunci te sui într-un avion şi te duci în Belgia, unde te-au chemat producătorii. După care eşti arestat, pentru că toată treaba a fost o acţiune a poliţiei belgiene, care l-au făcut pe Barbăneagră să vină singur la ei.

Ştirea aici.

Wordament e un joc multiplayer online de tipul Words with Friends. Ai o tablă plină de litere şi trebuie să găseşti cât mai multe combinaţii de cuvinte într-un timp dat, şi cu cât găseşti mai multe cu atât mai bine, evident.

Jocul e făcut de Microsoft şi pentru mult timp a fost cel mai tare joc disponibil pe platforma lor, Windows Phone. A avut un succes atât de mare încât a inspirat o serie întreagă de clone (inclusiv una românească, probabil aţi auzit de Cuvinte). A fost atât de popular încât era folosit în reclame pentru Windows Phone. Şi, evident, Microsoft nu l-a făcut disponibil şi în România.

Aşa că după luni de zile în care am fost utilizator Windows Phone, prima oară am putut să joc Wordament pe Android.

Mulţi dintre prietenii mei au trecut în ultima vreme la Android şi în cazul tuturor am observat aceeaşi tendinţă: în primele câteva săptămâni îşi pun un “Pattern Unlock” atât de dificil încât trebuie să te opreşti să tragi un pui de somn pe la jumătate. Atât de dificil încât ecranul se uzează după doar trei deblocări şi trebuie înlocuit. Atât de dificil încât faci crampe la deget după fiecare deblocare.

Deci dificil.

Doar că după două, trei săptămâni de folosit aşa îşi dau seama că nu e chiar la îndemână să joci Twister cu degetul de două sute de ori pe zi, aşa că pun cel mai simplă combinaţie posibilă, o linie, un L sau un pătrat. Şi chiar şi alea sunt “peste mână”.

Acum câteva săptămâni am avut o idee ca să împac şi capra şi varza: să îmi fie şi mie uşor să folosesc telefonul, să ştiu şi că am o oarecare securitate în caz de Doamne-fereşte. Folosind Tasker şi Pebble am făcut o şmecherie de care sunt mândru: atâta timp cât telefonul e conectat la ceas se deblochează fără niciun sistem de securitate, iar când e deconectat (deci eu nu sunt lângă telefon) cere un PIN.

În loc de conexiunea prin Bluetooth la Pebble chestia asta se poate seta foarte simplu şi pe o conexiune Wi-Fi – ca să nu ţi se mai ceară PINul acasă, sau la muncă, sau într-un loc unde stai mai mult.

Acum să vedem şi cum se face asta. Întâi şi-ntâi ai nevoie de Tasker, o aplicaţie prin care poţi să faci tot felul de şmecherii de genul ăsta prin care automatizezi o grămadă de chestii. Costă 15 lei, există şi alternative gratuite cu care presupun că merge să faci chestia asta, dar eu am folosit Tasker. Apoi, ai nevoie de Secure Settings, un plugin pentru Tasker care-i permite să umble la setările de securitate.

Primul lucru de făcut e să creezi în Tasker taskurile “Lock” şi “Unlock”, astfel:

- pentru Lock:  Tasks -> New Task -> Plugin -> Secure Settings -> Set PIN.

- pentru Unlock: Tasks -> New Task -> Plugin -> Secure Settings -> Clear Password.

Acum că avem taskurile propriu-zise, trebuie să le integrăm într-un profil care să le folosească. Evident, o să avem două profile, fiecare corespunzător unei stări (conectat/deconectat).

- New Profile -> State -> Net -> Wi-Fi Connected (Sau Bluetooth Connected, în cazul conexiunii la Pebble) -> Aici selectezi fix conexiunea ta folosind opţiunea Browse (lupa din dreapta) -> Bifează Invert -> Selectează taskul Lock

- New Profile -> State -> Net -> Wi-Fi Connected (Sau Bluetooth Connected, din nou) -> Aici selectezi din nou conexiunea -> Debifează Invert -> Selectează taskul Unlock

Şi gata. Mie mi s-a părut utilă treaba asta, sunt curios dacă sunt singurul. După ce am făcut asta am găsit şi o alternativă aici, care se pare că te lasă să foloseşti şi Pattern Unlock, dar n-am încercat-o.

Îmi place la nebunie Google+. Are o grămadă de atuuri în faţa Facebook – abilitatea de a împărţi prietenii pe “cercuri” şi să alegi ce cui arăţi, designul “Cards” de la Google care pe mine mă dă pe spate, integrarea cu Google, auto-update la pozele de pe telefon, căcălău alte şmecherii şi brizbrizuri – dar degeaba.

Cu fiecare update mă bucur şi mă oftic. Pe de-o parte, mă bucur că tot scot chestii mişto – de exemplu, cu ajutorul G+ poţi să vezi ce le place prietenilor tăi. Dacă îţi place o aplicaţie, un site, un filmuleţ, ceva, îi dai un “+1” şi prietenilor tăi le va apărea asta. Dar fără prieteni şi fără folosirea serviciului e cam inutil.

Sunt aproximativ 630 de oameni care mă au în cercurile lor pe G+. Pe unii îi ştiu, cu unii am vorbit, sunt şi străini care m-au adăugat pentru că pitong. Şi am făcut un mic experiment: de fiecare dată când am văzut o ştire legată de Google+ am scris ceva acolo. Logica mea e că dacă se vorbeşte de serviciu sunt şanse mai mari să intre cineva acolo, deci şanse mai mari să vadă cineva mesajul. Rezultatul:

Acum, nu-mi fac iluzii că stă cineva cu sufletul la gură să postez eu acolo şi să-mi răspundă, dar dacă scriu aşa ceva pe Facebook se umple de reacţii. Şi-i păcat, că parcă îmi place mai mult de soluţia de la Google. Poate-acum, că tot au pus mâna pe comentariile Youtube, or să convingă mai multă lume.

Deja aţi văzut cu toţii ultima reclamă la Vodafone, am aşteptat să treacă ceva vreme până să scriu aici. Fraţilor, pe mine mă stresează “Ghiţă Ciobanul”, oierul care se dă pe net din vârful muntelui. N-am nimic cu omul în sine, mi se pare un exemplu clasic de român “aşa da”, chiar pare un om isteţ, simpatic, plin de voie bună, dar nu-mi place neam de personajul “Ghiţă Ciobanul” de la Vodafone.

Când am văzut reclama prima oară era menţionat clar în scris că toată treaba e pe bune, omul e un cioban care în timpul liber stă pe Facebook şi vorbeşte cu lumea, iar ei doar l-au găsit şi l-au făcut celebru. O poveste înduioşătoare, dacă aş crede-o. Doar că toată treaba e atât de evident o făcătură încât mi-e greu s-o respect. Şi e atât de simplu de dovedit:

Omul “şi-a făcut cont” în februarie, când a urcat o mână de poze – taman alea care apar în reclamă. Jumate sunt profi, jumate sunt făcute cu un telefon, care în mod misterios nu e un telefon pe care l-ai vedea la un cioban – am amici care au telefoane mai proaste de atât. Şi culmea coincidenţei, e un telefon marca Vodafone, cu virguliţa aia a lor vizibilă perfect pe spate. Urmează apoi cinci-şase luni de pauză totală, iar de la sfârşitul lui august încep din nou postările. Taman când apare reclama la TV.

Nu e prima oară când am o problemă cu campaniile ăstora. Mai ţineţi minte cum a salvat Vodafone caii din Letea? Mă-ntreb, chiar era nevoie să jucăm teatru, nu puteam să facem o campanie sinceră în jurul lui Ghiţă? Uite bă nene, am găsit un om şi-l promovăm. Da’ deh, poate nu înţeleg eu marketingul.